wikoti logo for travelers and urban explorers
A photo of "La Aeroport" Restaurant

Despre — Descriere

Puţini ştiu că oraşul staţiune Buziaş are un „aeroport”. Este vorba de terasa „LA AEROPORT ” situată la doar 50 de metri de strada Principală , în spatele Hotelului Silvana. Aici se află amplasat un avion, modelul sovietic al avionului Lisunov, care copiază aproape identic mult mai celebrul Douglas DC3 al aviaţiei americane, poreclit “Dakota”. În Buziaş, circulă legenda că avionul din partea locului ar fi aparţinut liderului comunist Gheorgiu Dej. Adică, nu era vorba de un avion personal, ci de nişte aeronave puse la dispoziţia şefului statului, pe care le putea folosi atunci când se afla în zonă. La Buziaş, acest avion a fost adus în anul 1978 în stare de funcţionare şi a fost amenajat ca “AVIABAR” în parcul băilor. Reamplasarea lui din anul 1986 în apropierea Hotelului Silvana se părea pentru mult timp a fi “condamnarea lui la moarte” . Astfel, după 1990, avionul-bar a intrat în paragină. Aparatura de la bord a fost furată, au dispărut elemente ale cozii, proiectoarele montate în aripi , mobilierul... Din fericire, în anul 2005, s-au găsit investitori care au avut curajul să pună în valoare acest inedit obiectiv turistic , avionul fiind preluat de firma S.C. NEDIAN S.R.L. din Buziaş. În acelaşi an a fost reamenajat complet interiorul, unde acum funcţionează în sezonul rece un bar select cu 24 de locuri şi a fost construită o modernă terasă de vară cu capacitatea de 100 de locuri. Aici se pot servi de la bar, într-o ambianţă muzicală retro, o gamă variată de băuturi răcoritoare, cocktailuri, îngheţată, fresh, frappe, capucino și cafea Lavazza, plus toată gama de băuturi alcoolice. Restaurantul vă oferă diverse meniuri la prețuri foarte atractive precum și meniul zilei la doar 15 lei. Din această vară atracția terasei o reprezintă Pizza avion , dar și celelalte 14 sortimente clasice de pizza, care pot fi servite la terasă sau pentru acasă. Terasa are internet wireless gratuit și parcare proprie cu supraveghere video non-stop. La cerere, se pot organiza pentru copii zile onomastice într-o ambianţă unică, în avion fiind serviţi de o stewa
Adresă
Padurea Parc, Buziaș 305100
Telefon
Metode de plată acceptate
RON
EUR
Limbi vorbite
RO
EN
Program de lucru
monday
08:00 - 24:00
tuesday
08:00 - 24:00
wednesday
08:00 - 24:00
thursday
08:00 - 24:00
friday
08:00 - 24:00
saturday
08:00 - 24:00
sunday
08:00 - 24:00

Caracteristici

cocktails

bun pentru grupuri

la pachet

terasă

mâncare la pachet

potrivit pentru copii

accesibil pentru persoane cu dizabilitați.

livrare

rezervare o masa

Părerile clienților

[{"text":"Mâncând într-un avion adevărat","weight":100}]

Clienților le place

Cele mai relevante recenzii

loader
Vezi mai multe reviewuri
Instalează wikoti și obține recomandări personalizate pentru 3 de restaurante dinn Buziaș
"La Aeroport" Restaurant | wikoti
"La Aeroport" Restaurant | wikoti - Rezervări, Orar, Recenzii, Imagini, Video, Meniu
https://wikoti.com/ro/restaurante/la-aeroport-restaurant-romanian-italian-romania-reviewuri-recomandari-bune-fotografii-video/31602